Românca de pe locul 89 WTA s-a pronunțat în cazul Simona Halep, înaintea procesului de la TAS: „Sunt sigură de asta!”

Românca de pe locul 89 WTA s-a pronunțat în cazul Simona Halep, înaintea procesului de la TAS: „Sunt sigură de asta!
  • Publicat:

Jaqueline Cristian, jucătoarea română aflată pe locul 89 WTA, a comentat situația Simonei Halep înaintea procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Fosta colegă a Simonei Halep din naționala de Billie Jean King Cup a României este sigură că sportiva din Constanța „se va întoarce pe teren și va juca la cel mai înalt nivel”.

Apelul înaintat de Simona Halep împotriva suspendării de patru ani va fi judecat în perioada 7-9 februarie, după cum a anunțat TAS, iar românca este încrezătoare că își va dovedi nevinovăția.

Jaqueline Cristian s-a pronunțat în cazul Simona Halep, înaintea procesului de la TAS

Totodată, Simona Halep este susținută de colegele din tenisul românesc: „Groaznic. Doar ea știe prin ce a trecut. Nu am vorbit cu ea, dar cred că toată lumea de aici o susține foarte mult.

Ne dorim să revină și să fie ea fericită, să treacă cu bine peste toată nebunia. Revenirea mea este diferită. Eu am învățat să merg, practic, din nou.

Simona este una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii și sunt sigură că atunci când se va întoarce pe teren, va juca la cel mai înalt nivel”, a declarat Jaqueline Cristian la Gala Tenisului Românesc, citată de sport.ro.

Simona Halep se retrage din tenis dacă TAS nu îi reduce suspendarea

Simona Halep a anunțat că se va retrage din tenis dacă TAS va menține suspendarea de patru ani pentru dopaj: „A trecut deja mai mult de un an, fiecare zi a fost dureroasă, plină de emoții.

A fost un șoc când am primit scrisoarea că proba mea de urină a fost pozitivă. Știu că nu am făcut nimic greșit, știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului.

Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil, va fi finalul carierei mele”, a precizat Simona Halep pentru Euronews.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×